Facebook vrea să renunțe la cea mai emblematică opțiune a sa
Dacă tu crezi că îmbunătățirea protecției datelor personale ar trebui să fie prioritatea numărul unu pentru Facebook, compania se orientează de data aceasta către total altceva, dar tot în interesul tău, spune aceasta.
În luna mai 2019, Facebook a anunțat că va începe să testeze o nouă opțiune, prin care urma să ascundă numărul de aprecieri pe care le primesc postările de pe Instagram. Astfel, utilizatorii vor putea continua să dea și să primească inimioare pe platformă, însă numărul total al acestora nu va mai fi afișat; vei vedea doar lista de utilizatori care au apreciat postarea.
Acum, compania ar putea începe teste similare și pe Facebook. Informația vine de la o specialistă care cercetează constant codurile aplicațiilor pentru a descoperi funcții neanunțate încă. Așa a descoperit și că rețeaua socială a lui Zuckerberg ar putea începe să ascundă numărul de like-uri.
Zvonul a fost confirmat și de companie, însă menționează că este doar la stadiul de idee momentan.
De ce vrea Facebook să ascundă like-urile de pe platformă
Butonul de like este poate cel mai reprezentativ element al rețelei sociale, însă compania încearcă acum să-i reducă importanța, într-un fel sau altul. Compania a început aceste teste mai întâi pe Instagram, iar argumentele pe care le-a folosit erau legate de sănătatea mentală și stima de sine a utilizatorilor. În prezent, aceste teste de derulează în șapte țări: Canada, Australia, Noua Zeelandă, Irlanda, Italia, Japonia și Brazilia.
„Sperăm ca acest test va elimina presiunea numărului de like-uri pe care îl va primi o postare, astfel încât să te poți concentra pe distribuirea lucrurilor care chiar îți plac”, a declarat Mia Garlick, director of policy Facebook Australia și New Zealand. Astfel, aceasta susține că scopul final ar fi ca utilizatorii să se simtă mai puțin judecați pe platformă.
Aceleași argumente s-ar putea aplica și în cazul Facebook. În acest fel, sentimentul de competiție de tipul „cine are mai multe like-uri” ar fi eliminat de pe rețeaua socială. Astfel, utilizatorii ar fi încurajați să posteze conținut autentic și nu doar pentru a câștiga cât mai multe aprecieri și reacții.